Rurac Dan - Amintiri în palme

Politica – prin vorbe

Şi scheme minţitoare.

Aşa trăim… în veşnică

Proiecţie de "soare"

Pe scena de petrecere

Politicii statale.

***

N-am dormit bine azi-noapte,

mă gândeam că nu se mai poate,

Oamenii n-o să mai suporte o viaţă în rate.

E greu, frate…

Luăm banii pe-o lună, se duc într-o săptămână.

Ce poate să ne rămână de halit

când nici mâncarea nu e bună?

Stau ca într-un buncăr – şi nu din plăcere.

Al Treilea Război Mondial e dus în tăcere.

E biologic, viaţa-i durere umană

ca mare durere pentru o mamă

când pentru copii prafurile devin hrană.

Ne omoară treptat, după trepte sociale,

Globalizare – omul de rând habar n-are

de ce se întâmplă… ce se întâmplă?

Are alte griji pe tâmplă,

Când mor cei dragi

şi alţii nici măcar n-au timp să-i mai plângă.

***

Planeta fierbe…

Instinctul de conservare

ne transformă în conserve

Şi devenim propriile noastre jertfe.

Berbeci naivi urcă singuri pe altarul de sacrificiu

Şi bătrânii dau ultimii bani la vreun oficiu

poştal

pe facturi

Nepoţii fug

de datorii,

moştenim credite

semnate cu sângele inimii.

S-aprind făclii…

în întuneric mi-e chemarea,

Când se schimbă timpul…

se schimbă noaptea…

se schimbă starea…

Şi tot cu speranţa de ieri

Noi ne vindem zilele

Pentru proaste idei…

Cu capul sus,

Cu ochii-njos

Ne transformăm

În psihoze reale

Cu spirit amărăcios…

***

Auzi, iubito, cum în geam

Se bate-un val de primăvară

Şi-n întuneric atingeam

Lumina lui firavă..

Prin miez de noapte

Şi prin străzi

Se-mbibă-n în stecle colorate

Şi schimbă chipul la ogrăzi

Şi suflă vântul cald în spate.

Se schimbă timpul lângă noi

Şi se coboară un tavan

De obosite negre nori

Cu mersul unui om bolnav.

Şi viaţa trece înainte

Păşim pe drumul de părinţi

Şi când o să ne-aducem aminte

Vom deveni deja bătrâni…

Dar viaţa merge înainte

Şi roata morii se-nvârteşte

Şi cine a trecut prin multe – simte

Cum cifra timpul păcăleşte…

***

Bătrâneţe – haine grele

Tinerețe – mâini în cer

Eu mă uit cu o tristeţe

La etatea, dusă-n cerc..

Cu pastile şi cu Biblie

Cu dorinţa de a trăi

Ei aprind făcliile

În colţ ponosit.

Ard lumini ca zilele,

Riduri reflectând

Şi s-adun fosilele,

Capul tulburând…

Tot cu dor, cu jale

Se gândesc la "ieri"

Ca şi cum o floare

La căldură-n ierni…

Tinereţea iartă

Eşec după eşec

Ea prea des se-mpacă

Cu vinul roşu sec.

Tinereţea poate

Bătrâneţea ştie

Ce şi cum să facă

Ca să fie bine.

Bătrâneţea este

parodia vieţii

Tinereţea trece

Existenţa în destin....

***

Voi nu vedeţi

ce faceţi din oameni

când oamenii stau mult in foame…

Ţări întregi

cu sclavi in loc de regi,

aşteaptând mii de ani o schimbare..

voi nu vorbiţi decât despre ce citiţi

mă tot întreb cine-a scris ce simtiţi

setaţi să nu ştiţi de unde veniţi

dar poate v-amintesc, poate reusiţi…

***

Să-ţi spun cum curge sângele de Soare

Prin venele văzduhului din cer?

Cum viaţa ta devine închisoare

Şi tu duci slujba de lăncer…

Cum îţi ascunzi în valuri de ruşine

Povara suferinţei omeneşti

Cum te gândeşti cum ai obţine

Cu uşurinţă cifrele băneşti…

Moneda îţi provoacă lacomia

Dar traiul îţi devine mai lejer

Tot ea e cea ce strică omenia

Şi-aduce răul viager.

Îţi vinzi prea scumpă libertate

Înoţi în lacul neplăcut

Şi când te uiţi – o jumătate

Din viaţa scurtă a trecut…

Şi care-i cea mai mare bogaţie?

Şi cum arată dimineaţa ta

Pe care-o vezi prin stecla cenuşie -

Aşa ceva visai cândva?

Şi-n zbuciumul aceast nemilostiv

Sentimentul e topit în lavă

Când cel mai aşteptat copil

Uită de tată şi de mamă…

***

Când inima începe să doară

Pentru nu ştiu a câta oară

Versul îmi este o mană

Care-o pun mai târziu pe rană.

***

Suntem morţi vii, uitaţi printre rânduri

Generaţie pierdută-n funebre tărâmuri

Suntem doar cifre, de-nlocuit cu alte cifre

Şi ghem de aţă măsurat numai în rife.

***

Ascultă cum pleacă

Prin chin şi tăcere

O viaţă întreagă

Purtată-n plăcere…

Ascultă cum plouă

Cum strada oftează

S-ascunde în rouă

O faţă frumoasă…

Ascultă cum codrul

Sălbatec vuieşte

Şi picură doina

Şi jalnic porneşte.

Ascultă cum vaiet

De noapte murdară

Răsună-n coclauri

C-o notă neclară…

Ascultă, fine,

Să nu-ţi fie teamă

Ascultă cum greu, din adâncuri

Pământul la dânsul ne cheamă…

***

Parcă nimic nu mai doare

Iată şi fericirea mea ieşită-n cale

Zâmbeşte…

***

Am avut mai mulţi spini în viaţă decât flori pe câmp

Şi împotriva firii sunt melul care sare pe lup

Motivul "a gândi" evocă starea "mă descurc"

Şi cel mai lung ecou devine cel mai scurt.

Ca şi piatra cea mică sparge valul cât mare

Eu îmi caut poteca care duce spre Soare

Tot repet că sânge cu sânge nu se spală

Dacă nu-nţeleg asta atunci am dat-o-n bară.

Pretutindeni pun preţ pe puteri spirituale

Că n-o să pot face prea multe cu bunuri materiale

Învăţ din orice povaţă şi fac paşii în faţă

Că şcoala vieţii n-are decât o singură vacanţă.

***

Poetul este ultima persoană care se bucură de faptul că poeziile sale sunt mutate în muzică. Deoarece el însuși este preocupat în primul rând de conținut, iar conținutul, de regulă, nu este complet asimilat de cititor și nu imediat. Chiar și atunci când poezia este tipărită pe hârtie, nu există nicio garanție că cititorul înțelege conținutul. Când și versul se suprapune muzicii, atunci, din punctul de vedere al poetului, apare o eclipsă suplimentară. Deci, pe de o parte, dacă ești mai slab, atunci ești flatat că compozitorul a scris muzică în poeziile tale. Dar dacă eşti cu adevărat îngrijorat de reacția publicului la textul tău – și aici începe lucrarea ta și la ce se rezumă în cele din urmă – atunci nu este absolut nimic de sărbătorit. Chiar dacă ai afaceri cu cel mai bun compozitor din lume. Muzica, în general, aduce poezia într-o cu totul altă dimensiune…

***

Parcă ieri eram un puşti de la liceu

Parcă ieri mă gândeam că viaţa e un mister

Parcă ieri copilăria cânta la vioară

Parcă ieri n-aveam pe suflet nici o rană…

Parcă ieri căutam tăcere printe văi

Parcă ieri mă pierdeam în florile de tei

Părcă ieri spuneam pentru prima dată "mamă"

Parcă ieri îmi ardeam inima în flamă.

Parcă ieri înotam în apele de noapte

Parcă ieri mă rugam la Dumnezeu în şoapte

Parcă ieri am citit întâia a mea carte

Parcă ieri nu vorbeam cu sine despre moarte.

***

O femeie știe să iubească până la un asemenea grad de nebunie, încât rupe toate limitele înțelegerii … De la o astfel de iubire, uneori, devine înfricoșătoare, mai ales atunci când tot ceea ce este topeşte în această dragoste …

***

De primăvară note

Sau de toamnă

Prin uliţele sparte eu mă plimb

De dimineaţă vântul bate-n spate

Spre sеară e mai linişte şi blând.

Văzduhul răsfoieşte libertatea

În geam se manifestă un pustiu